Despre Regiune & Producători
Regiunea Huehuetenango, una dintre cele mai faimoase din Guatemala, este un adevărat paradis cafetier. Situată la altitudini între 1200 și 2100 m, această zonă montană beneficiază de un climat constant și brize calde care protejează culturile de îngheț, chiar și la altitudini extreme.
Cafeaua din Huehuetenango este cultivată de numeroși mici fermieri care lucrează pe terenuri ce totalizează peste 1000 de hectare, combinând metode tradiționale cu practici sustenabile. Zona este renumită pentru cafelele sale cu aciditate vibrantă, dulceață naturală și corp cremos, caracteristici regăsite cu generozitate în această selecție.
Procesare & Cultivare
Această cafea este procesată spălat, metodă care scoate în evidență claritatea și prospețimea notelor de fructe și ciocolată. După procesare, boabele sunt uscate pe paturi africane timp de aproximativ 20 de zile, asigurându-se astfel o uscare uniformă și păstrarea calităților aromatice.
Cafeaua provine dintr-un amestec de varietăți locale precum Bourbon, Typica, Caturra și Catuai, recunoscute pentru complexitatea și echilibrul pe care îl aduc în ceașcă.
Profil Sensorial
✔ Note de degustare: fructe de pădure, caise, ciocolată cu lapte
✔ Corp: cremos, rotund
✔ Aciditate: vie, fructată
Recomandări de preparare
Ideală pentru espressor profesional sau automat, cafetieră sau moka, oferind o experiență dulce și echilibrată, cu note calde și reconfortante. Perfectă pentru cei care caută un profil aromat, dar accesibil, cu o aciditate fructată bine integrată.
Mai multe informații despre cafea
PROCESARE: spălată
NOTE: fructe de pădure, caise, ciocolată cu lapte
TIP DE PRĂJIRE: city plus
FERMĂ: Ferme din regiune
ORIGINE: Huehuetenango, Guatemala
VARIETY 100% arabica: bourbon, typica, caturra, catuai
ALTITUDINE: 1200m-2100m
SCORING SCA: 84 pct. / 100
RECOLTARE: mecanică, aprilie - septembrie 2023
USCARE: paturi ridicate, 20 zile
DIMENSIUNE FERMĂ: peste 1000 hectare
Prăjită de: 112 COFFEE Roastery Transylvania
Conține cafeină, consumul în exces poate dăuna sănătății Dumneavoastră. A se depozita de preferința în locuri uscate cu temperaturi mai scăzute. A se consuma de preferință după 10 zile de la data prăjirii. Termen de valabilitate: 12 luni de la data prăjirii.
- Comenzile dumneavoastră sunt expediate eficient prin serviciul Sameday, asigurându-vă primirea în maxim două zile lucrătoare;
- Pentru clienții din Târgu Mureș, livrările se efectuează prin Greenbox Delivery;
- Ridicarea personală a coletelor este posibilă doar la 112 Coffeehouse, Târgu Mureș.

Cafea de specialitate de la ferme sustenabile
La noi, povestea cafelei de specialitate începe cu o selecție riguroasă a boabelor, continuă cu un proces de prăjire realizat cu cea mai mare atenție și este susținută de un angajament neclintit pentru calitate. Alegem cu mare grijă boabele de cafea și colaborăm exclusiv cu ferme de mici dimensiuni, angajate în practici sustenabile, capabile să asigure o calitate constantă și superioară a cafelei.

Prăjirea cafelei: la tambur
Pentru a elabora profilele de prăjire, utilizăm un prăjitor de cafea de laborator, cu o capacitate de 0,5 kg, furnizat de BESCA ROASTERS. Acest echipament avansat ne permite să ajustăm și să monitorizăm cu precizie parametri esențiali precum temperatura, viteza de rotație a tamburului și fluxul de aer.
Când vine vorba de prăjirea loturilor mai ample, ne bazăm pe prăjitorul nostru de capacitate mare, de 10 kg, tot de la BESCA, recunoscut ca fiind unul dintre cele mai performante de pe piață. Cu tamburul său de dimensiuni superioare, acest prăjitor funcționează cu o viteză ușor mai redusă comparativ cu modelul de laborator, însă oferă o stabilitate termică remarcabilă în momentele de vârf ale procesului de prăjire. Această caracteristică asigură o prăjire mai uniformă și consecventă a loturilor mari, în urma stabilirii profilurilor de prăjire.