Târgu-muresenii au din această săptămână o nouă cafenea specializată pe cafea de calitate în oraşul lor. 112 este numele său şi aceasta este prima Speciality Coffeehouse din Târgu-Mureş. Şi-a deschis porţile recent şi avem detalii şi imagini în acest articol.

Cafeaua din această locaţie este preparată respectând principiile Third Wave Coffee. Este un loc care încurajează interacţiunea umană şi socializarea, după conceptul “unu şi cu unu fac doi”, iar mai mulţi oameni înseamnă mai multă distracţie. 112 Coffeehouse se află pe strada George Enescu, la numărul 2. Se află la câţiva metri distanţă de Biblioteca Judeţeană şi foarte aproape şi de Prefectura Mureş.

Trebuie spus că aceasta nu este o franciză din afară, ci este un local autentic mureşean, nou şi proaspăt. Cafeaua (inclusiv etiopiana) este prăjită la Târgu-Mureş şi este disponibilă publicului. Din ce am înţeles este furnizată şi aparatură de specialitate pentru cei care vor o cafea mai savuroasa la birou sau acasă. Cafeaua verde este de asemenea în meniu.

112 ar avea legatură cu Transylvanian Barista Academy, primul business de specialitate din Ardeal legat de cafeaua premium. E o întreagă cultură aici, de la modul de recunoaştere şi preparare al cafelei, la degustări, evenimente speciale, concursuri de barista şi cursuri. Locaţia are şi DJ, Karak şi Addo care mixează o muzică chill ideală pentru cei care le trec pragul.

Sursa: degustam.ro
Foto credit: Lukácsi Alpár

Comments are closed.